Catarame metalice pentru curelele din piele

Deși la început cureaua a fost confecționată doar pentru fixarea pantalonilor, în ziua de azi ea este considerată un accesoriu statement, întrucât cu ajutorul ei poți face o declarație de stil. Cu o curea elegantă poți adăuga un strop de personalitate unei ținute formale și să creezi o distincție între partea de sus și cea de jos a trupului. Ca să profiți de acest accesoriu minunat, care îți poate reflecta personalitatea, îndreaptă-ți atenția către cataramele metalice. Desigur, la început este important să îți alegi mărimea potrivită la curea și un material de calitate.

În garderoba ta ar trebui să existe două tipuri de curele: formală și casual. Cea formală se poate purta cu costum și necesită atenție specială. Acest gen de curea trebuie să aibă o lățime între 2,5 – 3,5 centimetri, să fie confecționată din piele de calitate și să fie de culoare maro sau neagră. Rolul unei astfel de curele de piele este de a pune în valoare orice ținută elegantă. În ceea ce privește catarama, aceasta trebuie să fie simplă, minimalistă și de bun-gust. Pentru ținutele elegante sau business nu alege catarame metalice extravagante, ci optează pentru cele subțiri și rafinate. De asemenea, pentru un aer sofisticat poți asorta o bijuterie argintie sau aurie, cum ar fi un ceas sau un inel, care să se potrivească cu catarama curelei.

Dacă cureaua clasică trebuie să se conformeze unor reguli stricte, nu același lucru este valabil și pentru cureaua casual. Aceasta te poate ajuta să îți exprimi personalitatea și să experimentezi cu ținutele tale. Ține minte doar că cele înguste se pot purta cu skinny jeans, iar cele mai late sunt recomandate pantalonilor lejeri, precum chinos, blugi, pantaloni scurți sau cargo. Ca și exemple de catarame metalice pentru curelele din piele casual poți alege catarama cowboy, catarama cu inscripția brandului sau o cataramă super extravagantă cu cap de tigru. Acestea într-adevăr necesită stil și îndrăzneală pentru a le purta.

Poți găsi curele senzaționale în magazinele de specialitate sau în mediul online. Pot fi din piele de piton, create de designeri celebri sau curele cu catarame interesante care să fie punctul central al întregii ținute.

Indicat este să alegi curele care să se potrivească cu stilul tău vestimentar dar și cu personalitatea ta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *