In traditia poporului nostru ziua de Boboteaza este dedicata si purificarii naturii, in special a apelor. Toate obiceiurile crestine ortodoxe si practicile pagane au insa acelasi scop: credinta ca astfel se indeparteaza toate cele rele.
Sa nu uitam ce ne-au transmis bunicii si strabunicii nostri: ca Ioan Botezatorul, inaintemergatorul lui Iisus Hristos, propavaduia venirea acestuia, indemnand la pocainta. Multa lume se strangea in jurul lui ascultandu-i cuvintele pline de intelepciune.
Ioan, inainte de a-i boteza in apele raului Iordan pe cei adunati, ii indemna sa-si marturiseasca pacatele si sa se pocaiasca – as zice ca ii ajuta pe fiecare sa constientizeze valoarea credintei in si din ei. Apoi, cand a venit Iisus sa ii boteze cu “Duh Sfant si cu foc”, Dumnezeu a grait lumii „Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii” si cand a iesit din apa, „cerurile s-au deschis si Duhul lui Dumnezeu s-a varsat pogorându-se ca un porumbel si venind peste El. Si glas din ceruri zicand: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit”.
Simplitatea hainelor, a cuvintelor, a lucrurilor in sine, sunt invaluite intr-o aura de modestie a carei intelepciune o poti patrunde doar cautand in interiorul fiintei tale, in inima ta.
Eu ii multumesc lui Dumnezeu pentru povestile pe care le-am auzit de la bunicii si strabunicii mei, intrucat constituie mare parte din ceea ce sunt acum, de credinta ce o am si de bucuria ce o traiesc fiind eu.
Nu dau atata importanta obiceiurilor pagane mancand piftie, grau fiert si sa beau vin rosu, cat lui Dumnezeu si ce ne-a dat el noua. Si-i multumesc si pe aceasta cale.