Cizme de iarnă pentru femei

3 modele esenţiale

Deja am intrat în sezonul rece, aşa că avem un motiv în plus să începem să ne organizăm dulapul cu încălţăminte. Şi pentru că frigul ne ia întotdeauna de la picioare, ştim cât de important este ca în acest sezon să avem câteva perechi de cizme pe care să ne putem baza indiferent de vreme.

Cizme de iarnă pentru femei. Modele practice, confortabile şi în tendinţe.

1. Cizmele până la gleznă

Este vorba de acele cizme nu foarte înalte, care vin undeva cu puţin deasupra gleznelor, şi care sunt disponibile într-o mulțime de culori şi modele. Acestea pot avea talpa joasă, pot fi prevăzute cu tocuri mici medii sau mari, şi se pot alege în funcţie de personalitate sau de stilul vestimentar.

Aceste cizme de iarna sunt foarte versatile, se pot combina cu multe piese vestimentare atât casual cât şi elegante şi se pot încadra de minune atât în ţinute de zi, de birou sau de seară.

Ţine cont de model! Cele cu talpa plată sau toc mediu sunt pentru ţinutele relaxate sau de birou, în timp ce cizmele cu toc înalt sunt idele pentru un eveniment precum: petrecerea de Crăciun a firmei sau alte petreceri de sezon.

2. Cizmele peste genunchi

Modele de cizme peste genunchi sunt mult mai multe decât îţi poţi imagina: strânse pe picior, largi, cu sau fără toc, cu vârful rotunjit, pătrat sau ascuţit, cu fermoar, pe şireturi sau fără garnitură, precum şi din piele naturală, piele întoarsă sau materiale textile, atât în nuanţe clasice, cât şi în orice altă nuanţă. Aşa că posibilităţile sunt nenumărate.

Noi îţi recomandăm să mergi pe un model clasic negru sau bej care se poate asorta la cât mai multe articole vestimentare pe care le ai deja în garderobă.

Ţine cont de faptul că aceste cizme se potrivesc doar la pantaloni mulați, colanţi, fuste de tip A-line sau cloș şi pantaloni scurţi.

3. Cizmele clasice, până la genunchi

Fiecare femeie ar trebui să aibă asemenea cizme în garderobă. Sunt mult mai uşor de purtat decât cele peste genunchi şi pot să dea instant un aer clasic, încântător oricărei ţinute. Se pot combina cu multe outfituri. Mizează pe nuanţe clasice, precum gri, negru, maro sau bej.

Care din cizmele enumerate mai sus ţi se par cele mai potrivite pentru iarnă?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *