Cum te îmbraci pentru o ieşire în oraş

Ţinute cu stil pentru sezonul rece

De câte ori nu ai ajuns în faţa dulapului, uitându-te lung la el fără să ştii cu ce te vei îmbrăca în seara în care ai plănuit o ieşire la bere cu prietenii sau chiar o întâlnire cu fata visurilor tale? Chiar dacă te gândeşti să pui ceva cât mai repede pe tine şi cât mai lejer lucrurile nu stau chiar aşa. Trebuie să porţi o  ţinută cu bun gust, care să te avantajeze şi să iti idea încredere în tine astfel încât lucrurile să meargă ca pe roate.

Aruncă o privire peste ideile de ţinute casual propuse care te pot scoate din impas atunci când nu esti hotărât ce să porţi:

  1. Cu siguranţă ai în dulap o pereche de blugi clasici. Pentru că este toamnă ideal ar fi să mergi pe nuanţe precum khaki sau maro. Asortează blugii cu o pereche de bocanci milităreşti şi adăugă o cămaşă simplă, peste care să pui un blazer în tonuri neutre. Dacă este prea frig afară, poartă în loc de cămaşă un pulover şi îmbracă o jachetă tip bomber sau o jachetă din piele. O eşarfă poate fi şi ea de ajutor, dând ţinutei un plus de stil. Aceasta este ţinuta de toamna perfectă atât pentru o ieşire cu băieţii cât şi pentru o întâlnire romantică.
  2. Dacă mergi la întâlnire trebuie să faci neapărat o impresie bună! Indiferent că eşti sau nu adeptul stilului elegant ar fi bine să incluzi în ţinuta ta măcar un element care să dea o notă de rafinament. Dacă ai ales să rămâi în continuare pe varianta clasicilor blugi, asortează-i cu o cămaşă în carouri, peste care să pui un sacou şi un palton gros. Alege o pereche de ghete Chelsea pentru a completa ţinuta.
  3. În cazul în care eşti adeptul stilului nonconformist optează pentru culori vibrante. O cravată pusă la un guler semidescheiat şi o pereche de blugi rupţi sau pur şi simplu nişte pantaloni îndoiţi până la gleznă reprezintă formula ideală pentru un asemenea look.  O pălărie şi o pereche de ghete în stil milităresc vor completa ţinuta şi va oferi doza de masculinitate necesară.

Ţine cont de stilul personal şi mixează articolele vestimentare astfel încât să rezulte cele mai cool ţinute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *