Un pic de stil, un pic de zapada

Chiar daca in restul tarii nu avem inca zapada serioasa, ci doar cativa fulgi izolati, ei bine, eu am reusit sa dau de zapada astazi in drumul meu de astazi catre Gura Humorului. A fost chiar frumos, nu a fost vant puternic, a nins frumos, zapada s-a depus intr-un strat decent pe strazile din Humor, iar plimbarea care am facut-o acum pe seara a fost o placere, mai ales ca a continuat sa ninga usor prin zona.

Am inteles de la cativa prieteni ca prin zona Bucurestiului e frig, are intentia sa ninga, dar abia daca reusesc sa se iveasca cativa fulgi, nici vorba de ninsoare abundenta ca aici in Bucovina. Majoritatea prietenilor care au venit aici nu s-au pregatit corespunzator cu cizme si ghete potrivite pentru mers pe zapada, asa ca am mers destul de incet pe strazile din centrul Humorului, ca nu aveam nevoie sa mergem mai departe la spital cu vreo durere de spate din cauza unor cazaturi.

Am avut inspiratia sa am in geanta un set de cizme pentru aceasta perioada, deci n-am avut nici o problema in a merge pe strazile orasului. In mod normal aveam niste tocuri de 5 si niste adidasi lejeri, care nu mi-ar fi fost utili in aceste conditii.

Cred ca deja e timpul sa imi scot toata garderoba de iarna si in zonele in care e cazul, sa o completez cu ceva haine bune pentru iarna, gen un cardigan mai gros sau o geaca de fas pentru cand merg pe partie si nu vreau sa intre umezeala in haine. Nu e chiar cea mai fashion solutie pentru partie, nici nu trebuie sa fie. Pentru o simpla plimbare, cum a fost cea din aceasta seara, am jumatate de dulap de haine care ar fi potrivite.

Daca insa vreti si voi cateva idei de haine pentru iarna, puteti sa aruncati un ochi pe BFashion, sigur gasiti ceva interesant.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *