Celulele stem aduc speranta pentru pacientii cu Scleroza Laterala Amiotrofica

Pacientii care sufera de Scleroza Laterala Amiotrofica (SLA) pot spera la vindecare cu ajutorul celulelor stem. Din nefericire, cercetarile arata ca cei care dezvolta aceasta boala risca sa isi piarda viata in primii cinci ani de la punerea diagnosticului.

SLA este o afectiune care se manifesta prin degenerarea urmata de distrugerea neuronilor motori din organismul uman. Rezultatul este atrofierea musculaturii, paralizia si chiar decesul survenit din cauza incetarii functionarii muschilor implicati in respiratie. Desi prin progresele facute in medicina s-a descoperit modul in care evolueaza SLA, totusi nu s-a gasit un tratament eficient pentru aceasta boala. Inca cercetatorii sunt increzatori ca solutia pentru vindecarea SLA ar putea veni chiar de la celulele stem.

Descoperirea a fost facuta publica intr-un studiu aparut in revista STEM CELLS Translational Medicine. Oamenii de stiinta au demonstrat ca in cazul sobolanilor ce sufera de SLA, din celulele stem grefate au putut obtine neuroni maturi in maduva spinala a rozatoarelor.

Membrii echipei de cercetatori care a lucrat la acest studiu provin de la universitati prestigioase din Franta – Universitatea Paris Sud, Institutul Pasteur si din Germania – Facultatea de Medicina din Hannover, iar coordonatorul grupului este Dr. Roland Pochet, de la Universitatea Libera din Bruxelles, Belgia.

“Transformarea celulelor stem in neuroni ar putea fi o solutie nu doar pentru inlocuirea neuronilor motori distrusi ci si pentru oprirea degenerarii neuronilor motori”, precizeaza Dr. Roland Pochet.

Pana acum, neuronii motori spinali au fost obtinuti din mai multe surse de celule stem precum cele embrionare si neuronale. Cercetarea a relevat insa si potentialul terapeutic al celulelor stem mezenchimale care se gasesc in maduva osoasa si in cordonul ombilical dar fara a se observa rezultate deosebite in urma translantului la pacientii cu SLA.

In cadrul acestui studiu, oamenii de stiinta si-au propus sa descopere cum influenteaza efectele SLA celulele stem (progenitori neuronali) provenite din celulele stem pluripotente induse umane.

Acest studiu a pornit de la un experiment anterior realizat pe sobolani de laborator care sufereau de SLA. Rozatoarele au fost injectate cu celule stem neuronale care proveneau de la alti sobolani. In felul acesta, cercetatorii au observat ca desi in mare masura celulele stem pluripotente transplantate au murit, cele care au supravietuit in primele zile dupa transplant au reusit sa se grefeze in cele din urma in maduva spinarii sobolanilor.

“Rezultatele obtinute de echipa de cercetatori au aratat ca din celulele stem umane induse pluripotente se pot dezvolta celule neuronale iar acesta este un demers promitator pentru vindecarea SLA”, spune Dr. Pochet.

Dr. Anthony Atala, Editor al STEM CELLS Translational Medicine si Director al Institutului Wake Forest pentru Medicina Regenerativa, a laudat si apreciat eforturile grupului de cercetatori dar si rezultatele obtinute de acestia in domeniul neurobiologiei si tratamentului clinic.

stem cells

One thought on “Celulele stem aduc speranta pentru pacientii cu Scleroza Laterala Amiotrofica

  1. costel says:

    cei bolnavi de aceasta boala SLA ar trebui incercata o anliza din care sa reiasa ca aveti boala lyme ,denumita si boala cu 1000 de fete care da acelesi sintomne,atunci sansele de vindecare sant ff mari.SUCCES

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *